Mâine (4 martie 2020, n/r.) se deschide la Palatul Suţu o nouă expoziţie din ciclul ,,Maeștri ai benzii desenate românești”. De data aceasta au fost invitaţi să expună, în tandem, doi olteni, Valentin Iordache şi Marian Mirescu.
Iată ce scrie despre ei, un alt desenator oltean, Viorel Pîrligras:
Valentin Iordache (n. 1954, Drobeta-Turnu Severin).
Este absolvent al Facultății de filologie din Craiova. A debutat cu desene în anul 1976 în presa studențească și a publicat benzi desenate în fanzinele studențești din anii 70 și 80 de la Craiova, printre care SFLASH, al clubului SFVA, și în almanahul „Ramuri” ori revista „Orion”. Publică în anii 1992-1993 serialul „Le Mitocain roumain” în Academia Cațavencu, apoi în mai multe publicații precum Jurnalul SF, Mini Azi, AH, BD!, care-i dedică un număr special de anvergura unui album BD (nr.16, din 2004), Helion, BDC, iar după 2000, în Sanki, Helion, Carusel și alte publicații tipărite și electronice...
Marian Mirescu (n. 1956, Craiova). Am debutat „inevitabil” în revista Cutezătorii care se deschidea vremelnic, în anii 70, către bedeaștii amatori, cu un desen de… Maria Munteanu – un typo cât casa (Scânteii) – dacă se „pune” așa ceva la o bibliografie!
În timpul studenției filologice de la Craiova am publicat în reviste studențești și în numeroasele fanzine prilejuite de festivalurile studențești (umor, foto-film, teatru, arte plastice, de jazz-rock-folk…) din Craiova și din alte centre universitare, pe care le și „editam”’ – la mașina de scris, cu tușuri, cu foarfeci, lipici, Letraset, cu covrigi, cafea, răbdare și tutun. În 1983, la înființarea clubului SFVA, am realizat și primul fanzin SF, cu povestiri, desene și benzi desenate: SFLASH. Am mai publicat în anii 80 benzi desenate în almanahul Ramuri, în revista Orion, vreo două-trei desene în almanahul Anticipația... În rest, fotografie, animație, scenarii și decupaje, traduceri, ceva ulei și ce mai ieșea din tuburile de la „Fondul plastic”’, grafit și cărbune, modelaj, cioplit… și proiecte/vise BD la sertar...
Autor: Dodo Niță, luni, 2 martie 2020
Articolul complet poate fi citit aici: >> BENZI DESENATE ROMÂNEȘTI